» Sectiunea copilului meu, Andrei-Matia » Nasterea copilului Andrei-Matia

---

Nasterea copilului Andrei-Matia

• Peste timp, tu Andrei, poate vei putea citi pe acest site. Iti vei intarii inca si inca o data convingerea ca ai fost atat de asteptat in viata mea si a tatalui tau. Daca as vrea sa descriu fericirea aflarii vestii ca te-am primit - nu as putea. Primisem zeci de teste de sarcina de la lucru in mod gratuit, cred ca o plasa plina. In cateva zile - toate erau terminate. Eram ca un copil... Pe unele imi aparea o liniuta - iar cea de-a doua se intrezarea numai putin... moment de tristete pentru mine. Pe altele - liniutele erau vizibile si atunci plangeam de bucurie si rugam pe Dumnezeu sa fie- sa fie! Iar doctorul - la ecograf, nu  a reusit sa imi spuna nimic, pentru ca tu Andreiul meu - erai prea mic sa te detecteze cineva sau ceva... Imi amintesc ca doctorul m-a pus sa iau niste medicamente ca dupa o saptamana sa te poate vedea in cazul in care eram cu adevarat insarcinata. Nu le-am luat, si am preferat sa astept. Nu voiam sa te deranjez cu medicamente doar pentru nerabdarea noastra... iar dupa o luna eram in acelasi cabinet al aceluiasi doctor. Cand ne-a spus ca sigur ca esti acolo, in burtica mea... mi-era atat de drag...
  
• A fost visul vietii mele sa te am Andrei! Nu am avut vis mai frumos, mai inalt, mai dorit, pe acest pamant - decat sa te am...
  
• Tin si acuma caietul tau, Andrei... in care aveam convingerea scrisa ca cresti de la luna la luna. Cresteai si loveai puternic. Erai un copil puternic incat uneori imi taiai respiratia - la propriu... Mamii mergea la lucru - si eram nevoita sa te port cu mine la munca pe teren, ca asistent social. Ti-a fost greu, am simtit, dupa cum mi-a fost si mie. Rezultatul s-a vazut simtitor - dupa ce te-ai nascut, si am sa iti vorbesc de el in mod personal, fata catre fata.

• Am sa descriu pe scurt, fazele importante din momentul in care ne-am dus la spital, cu tine, sa ne intalnim cu tine...
  

• Zambet, emotii.  Sunt pe microbuz cu Marcel. parca a fost ieri... Privesc pe geam si nu realizez nimic, nu pot sa imi inchipui ce va urma, desii am auzit... Sunt prea linistita. Sunt un copil caruia i s-a daruit un ingeras. Stau pe scaun iar Marcel in picioare langa mine. Suntem doi copii, in curand trei... Suntem doar noi trei...
  
• Mama mea si sora mea nu au putut venii - nu am inteles de ce nu a putut venii mama mea... nici acum nu pot intelege cum munca de la tara poate sa primeze in unele cazuri...
  
• Spital/asistente/doctorita rea/chin, noapte/travaliu/ Ceea ce am auzit ca se intampla la nasteri -  s-a adeverit.
  
• Dimineata la 04.10 - s-a nascut Andrei intr-o dimineata abatuta de septembrie... Era cel mai frumos copil din salon, dar si cel mai rau...
• Eram obosita, o asistenta a vazut ca nu mai pot si l-a luat intr-o seara sa doarma cu ceilalti copii - ca sa pot sa ma odihnesc.
  
• Imi amintesc cu drag ziua cand m-am intors acasa cu Andrei. Ne minunam de manuta lui micuta, de nasucul lui abia sesizabil, de copilasul foarte micut, ce era in casa noastra. Nici nu cred ca eram constienti ca aveam un copil, si nu eram constienti ce ne asteapta...
  
• Andrei plange intr-una, doctorita e convinsa ca nu are nimica. Dupa trei luni de chin, ii cer cu forta trimitere la Orl, ca asa vreau eu sa ii fac un control de rutina.  Rezultatul: otita cronica: injectii cu antibiotice si suspensie.  Dupa terminarea tratamentului - Andrei devine cel mai cuminte copil.
• Trei  operatii(Timisoara), plus o interventie chirurgicala minora la dinti(Deva).
• O internare in spitalul Deva. Dupa trei saptamani, am semnat si am iesit pe proprie raspundere si am plecat cu Andrei la Timisoara pentru a ii reface analizele si a gasii cauza infectiei. In spitale la Timisoara mi-a fost greu ca eram singura, fara Marcel. La a doua operatie, a venit sora mea si m-a ajutat sa il tin dupa anestezie...
  
• Doua luni  - a fost foarte greu cu Andrei, iar eu cu Marcel eram atat de noi, atatd e incepatori pentru viata in trei. Incepusem aceasta viata atat de greu, ne luase cu adancimile greutatilor. Dar am fost amandoi, iar greutatile ne-au facut una. Dupa doua luni, cand am considerat ca ma descurc cu Andrei - si-a reluat Marcel serviciul, iar eu am ramas acasa cu Andrei. (Eram in concediul de ingrijire a copilului). 
• Dupa ce am terminat cu spitalele si cu rezolvarea otitei, ne-am dat seama ca Dumnezeu ne-a daruit cel mai cuminte copil, nu numai cel mai frumos. Dormea noaptea, se trezea numai pentru a  manca si adormea la loc. Avea programul lui de somn si peste zi - program ce il respecta pana in ziua de azi. 
• Acum Andrei are patru anisori si 8 luni, in curand va face cinci ani. Merge la gradinita, foarte aproape de casa noastra. A avut-o ca educatoare pe doamna Marcu, de care am fost foarte multumiti. La gradinita, Andrei s-a integrat minunat. Nu ne-am obisnuit noi ca parinti cu ideea plecarii lui de acasa - cat s-a obisnuit Andrei cu intrarea in noul colectiv.  Printre ceilalti copii, la gradinita, Andrei a fost un copil model. Am fost foarte multumita de primul lui an de gradinita. Dumnezeului nostru slava!

Mi-am dat seama ca eu si Marcel am fost atat de singuri si atat de tineri la inceputul drumului. Aveam nevoie de sprijin, de sfaturi, de ajutor. Dar intotdeauna Domnul a fost acolo, chiar daca noi, uneori nu l-am vazut.... si strigam ca orbii sa ne lumineze calea...