Gradina sufletului

»

---

Rugaciunea cea adevarata

Numai cel ce se roaga neincetat poate pastra darul de biruitor.
Precum am mai amintit, omul este ca o cetate incuiata. De o parte libertatea vointei, de alta parte pacatul si duhul acestei lumi, il tin pe om intr-o cetate incuiata. Rugaciunea este cheia ce deschide inima omului pentru Dumnezeu, pentru darurile lui Dumnezeu. Dumnezeu respecta libertatea vointei omului. El nu pune pe noi cu sila darurile Sale. El asteapta sa le cerem si sa le luam. Rugaciunea este o cheie ce descuie in doua laturi. De o parte descuie cerul de sus ca sa ne dea, iar de alta parte descuie inima noastra, ca sa primeasca.
 Prin rugaciune, Ii facem lui Dumnezeu un loc alaturi de noi pe campul nostru de lupta impotriva Ispititorului. Rugaciunea atrage darul si ajutorul lui Dumnezeu in campul nostru de lupta contra Ispititorului. De aceea se cutremura si fuge Satana de rugaciune.
Satana nu se sperie cand te hotarasti contra pacatelor. Nu se sperie nici cand scrii la Sibiu ca vrei sa intri in Oastea Domnului. Nu se sperie nici cand pui medalia Oastei pe piept, dar tremura si fuge Satana, cand ingenunchezi in fata Crucii Mantuitorului si te adancesti cu toata inima ta in rugaciunea de predare Domnului.
O, ce putere mare este rugaciunea! Ea strabate cerul si pamantul. Rugaciunea este cea mai puternica ofensiva contra diavolestilor gloate. Rugaciunea fugareste si alunga gloatele Satanei, precum Insusi Mantuitorul a zis ca: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate iesi, decat numai cu rugaciune si cu post“ (Marcu 9, 29). Noi suntem slabi, fiindca nu ne rugam si nu ne stim ruga cu putere.
    Rugaciunea este legatura noastra cu cerul, cu Dumnezeu. Rugaciunea este un telefon sufletesc pe care ni l-au facut Crucea si Jertfa Mantuitorului. Prin Jertfa Crucii Sale, Mantuitorul ne-a impacat cu Dumnezeu, ne-a lasat un telefon prin care putem cere si lua neincetat tot ce ne trebuie.
Cand cazi plangand in fata Crucii Mantuitorului si te rogi, ai in fata ta un telefon sufletesc, care iti duce la cer toate rugamintile si cererile tale, iar de acolo iti aduce dar, tarie, putere, viata si tot ce iti lipseste.    
De acest „telefon“ avem cea mai mare lipsa si in campul nostru de lupta cu Ispititorul si atacurile lui. Cei care ati facut armata stiti ce mare insemnatate are telefonul in vreme de razboi. Telefonul tine legatura intre comandantul luptei si armata luptatoare. Prin telefon iau luptatorii stire incotro sa mearga, unde sa atace. Prin telefon cer munitie si de-ale mancarii. Prin telefon striga sa li se trimita ajutor cand sunt coplesiti de atacul vrajmasului.
    Cand un grup de armata si-a pierdut legatura telefonica cu comanda armatei, atunci si-a pierdut tot rostul, si-a pierdut cumpatul, orientarea, si-a pierdut orice nadejde de biruinta si in orice clipa e amenintat sa fie prins de armata vrajmasa.
    Intocmai asa se petrec lucrurile si pe campul nostru de lupta sufleteasca cu Ispititorul si atacurile lui. Rugaciunea este telefonul sufletesc care tine legatura intre noi, luptatorii, si Marele nostru Comandant, Iisus Biruitorul.
    Prin acest telefon cerem si primim tot ce ne trebuie pentru darul biruintei. Prin acest telefon cerem si luam dar, putere, „munitie“. Prin acest telefon cerem sa ni se trimita ajutor, cand simtim ca vrajmasul ne ataca mai inversunat. Si ajutorul indata ne vine. Aceasta legatura „telefonica“ este taina biruintei noastre. Cand am pierdut aceasta legatura, cand ni s-a stricat acest „telefon“, am pierdut tot rostul luptei, am pierdut orientarea, am pierdut puterea, am pierdut biruinta...
    O, ce dar mare este pentru noi rugaciunea in campul de lupta cu Ispititorul! O, ce putere mare este rugaciunea, peste tot in viata noastra de crestin!
    Prin rugaciune, ni Se descopera Domnul si vointa Lui si vorbeste sufletului nostru intr-o limba minunata, pe care lumea n-o intelege. Cand noi ne rugam cu adevarat, suntem in Dumnezeu si Dumnezeu e in noi, cum un burete scufundat in apa este in apa si apa in el.
    Sufletul rugaciunii este Duhul Sfant. Sa-L rugam pe Duhul Sfant, sa ne invete a ne ruga cu putere!
    Biblia ne spune ca, odinioara, cand Israielitenii erau in lupta cu vrajmasii, Moise statea pe varful unui munte cu mainile ridicate spre cer, in semn de rugaciune. Armata Israielitenilor biruia atata timp cat Moise isi tinea mainile in sus, dar indata ce isi lasa mainile in jos biruiau vrajmasii (Iesire 17, 9–14).
    Asa e, draga cititorule, si in viata noastra. Si noi suntem in lupta, intr-o lupta mare si neincetata cu vrajmasul diavolul, cu ispitele, cu patimile, cu inselaciunile si pacatele acestei lumi. Pana cand stai si tu „cu mainile in sus“, pana cand petreci o viata de rugaciune, biruiesti pacatul; dar indata ce „lasi mainile in jos“ – indata ce slabesti cu rugaciunea – te biruie patimile si pacatele.
    Dar, mai presus de toate, sa luam pilda de rugaciune de la Marele nostru Invatator. Viata Lui intreaga a fost o viata de rugaciune. Prin rugaciune, vorbea neincetat cu Tatal si Isi lua putere pentru savarsirea Marii Lucrari ce I se incredintase. In toate imprejurarile, Mantuitorul Isi apara cu indarjire ceasurile Lui de rugaciune. Din fata gloatei Se retragea in pustie sa Se roage (Marcu 1, 35). In fata tuturor greutatilor, Mantuitorul Se ruga. Cand era ispitit, Se ruga; cand era defaimat, Se ruga; cand era obosit, Se ruga; cand avea de luat o hotarare, Se ruga. El Se ruga oriunde, cautand de regula locuri retrase de zarva pamantului. Rugaciunea Lui nu era o deprindere, ci o putere.
    Asa trebuie sa fie si rugaciunea noastra. Pentru viata noastra cea sufleteasca, rugaciunea ar trebui sa fie ca painea ce o mancam, ca aerul ce-l respiram si ca apa ce o bem.
    Nopti intregi le petrecea Mantuitorul in rugaciune. „Iar noaptea, iesind, petrecea rugandu-Se in Muntele Maslinilor“ (Luca 21, 37). Era Fiul lui Dumnezeu si totusi avea lipsa sa Se intareasca prin rugaciune. Noi suntem niste bieti oameni neputinciosi, si totusi nu umblam dupa darul si puterea rugaciunii.

  
 Fratele meu, te rogi tu?


    Grecii cei vechi aveau o legenda despre un urias cu numele Anteu, pe care nimeni nu-l putea birui, pentru ca Anteu avea un dar: in decursul luptei, de cate ori atingea pamantul, el capata putere noua si biruia pe cei ce se masurau cu el. Un astfel de dar ne da si noua rugaciunea. Si noi suntem intr-o lupta neincetata cu ispitele si patimile acestei lumi. In aceasta lupta, ca oarecand lui Anteu, ni s-a dat si noua darul sa atingem mereu cerul prin rugaciunile noastre si din aceasta atingere sa primim putere noua si biruinta asupra ispitelor si patimilor.
    Prin rugaciune Il atragem pe Iisus Biruitorul in campul nostru de lupta. Prin rugaciune capatam o atingere cu Dumnezeu, cu Iisus Biruitorul si prin aceasta atingere ne vine biruinta. De aceea, Satana se teme de rugaciune. El nu poate sta in fata ei. El fuge ingrozit din fata rugaciunii.
    Cati insa folosesc darul rugaciunii?