Probleme actuale de cult. Practica Liturgica si Vietuirea crestina. Rezolvarea lor in lumina Scrierilor Sfantului Vasile cel Mare
CONFERINTA SEMESTRIALA DE TOAMNA A PREOTILOR 2009
I. Introducere
1. Caci de ati avea zeci de mii de invatatori in Hristos, totusi nu aveti multi parinti. Caci Eu v-am nascut prin Evanghelie in Iisus Hristos(I Corinteni 4, 15).
Tema de o deosebita importanta si actualitate, prezenta lucrare isi propune sa realizeze o analiza critica si obiectiva a starii in care se afla majoritatea clerului si a poporului ortodox, cautand solutii viabile si demne de urmat in lumina scrierilor Sfantului Vasile cel Mare.
Inca de la inceput vom preciza ca pe aceasta tema s-ar putea scrie adevarate tratate, lucrari teologice ample. Noi ca in cele ce urmeaza vom incerca sa atingem macar o mica parte, totusi esentiala, din problemele cu care ne confruntam astazi ca de exemplu: practicile neortodoxe si devierile de la tipic in lucrarea liturgica, devieri si inovatii in savarsirea ierurgiilor, abateri grave ale clerului, impedimente la Taina Preotiei si la Taina Cununiei, invatatura Sfantului Vasile asupra lor, iar la final vom trage concluziile.
2. Sfantul Vasile, marele ierarh capadocian
Sfantul Vasile cel Mare descendentul unei familii nobile si de vita nobila s-a nascut in anul 329 sau 330 din parintii Vasile si Emilia, tatal sau fiind fiul Sfintei Macrina, ucenica Sfantului Grigore Taumaturgul si sotul sau Vasile, mare atlet a lui Hristos, care a suferit foarte mult pentru credinta dreptmaritoare pe care a marturisit-o in timpul prigoanelor incepute de Maximin.
Sfantul Vasile s-a bucurat in copilarie de indrumarea bunicii sale Sfanta Macrina dar si a maicii lui, pentru ca mai apoi sa-si urmeze studiile la scolile din Cezareea, ajungand in scurt timp: orator intre oratori, filozof intre filozofi, preot intre crestini chiar mai inainte de a fi primit darul preotiei . Din Cezareea a plecat la Constantinopol si mai apoi la Atena, spre a-si desavarsi invatatura. Aici se bucura de tovarasia altui Sfant al Bisericii noastre, Grigore de Nazianz.
In anul 356, Sfantul Vasile cel Mare, se intoarce in patria sa. Aici nu o mai gaseste in viata pe bunica lui Macrina, nici pe tatal sau, numai pe mama Emilia si pe o sora, Macrina, numita si Cea Tanara, care dupa moartea logodnicului sau se hotaraste sa-si inchine viata lui Dumnezeu. Aceeasi cale o urmeaza si un alt frate mai mic, al sfantului, pe nume Petru.
Se apropie foarte mult de Dumnezeu, motivat si de exemplul fratilor sai, isi paraseste catedra la care preda filozofie, isi imparte averea saracilor, se boteaza si pleaca sa cerceteze sfintii pustiilor din Alexandria, Egipt, Palestina, Siria si Mesopotamia, dorind dupa filosofia cea adevarata si mantuitoare.
La intoarcere se stabileste in apropierea manastirii intemeiate de sora lui, pe malul raului Iris, la Anesi, punand bazele unui asezamant monahal. Aici scoate numeroase lucrari teologice de mare valoare.
In anul 370, in ciuda opozitiei arienilor, ajunge arhiereu. De pe scaunul arhieresc lupta cu fapta si cuvantul, dar mai ales cu scrisul pentru curmarea schismelor si a ereziilor. Lupta sa insa s-a dus si pe un alt camp, fiind nevoit sa-l infrunte chiar pe imparatul Valens si alti inalti demnitari. Numai printr-o minune scapa de exil. Are grija de cei saraci, de cei bolnavi, axandu-se foarte mult pe filantropie.
Slabit de boala care ii macina trupul inca din tinerete, Sfantul Vasile s-a stins la varsta de 50 de ani, dar nu inainte de a mai savarsi o ultima minune. Fiind pe patul de moarte cu un ultim efort, se ridica si hirotoneste pe ucenicii apropiati lui rostindu-le un minunat si plin de invataturi cuvant de despartire.
2. Dumnezeu din cer a privit peste fii oamenilor, sa vada de este cel ce intelege, sau cel ce cauta pe Dumnezeu. Toti s-au abatut, impreuna netrebnici s-au facut; nu este cel ce face bunatate, nu este pana la unul.
Ps. XIII, 3-4
De la inceputuri, Biserica a avut de purtat numeroase lupte, pe mai multe fronturi, daca nu au fost autoritatile care sa o prigoneasca, au fost ereticii si schismaticii. Dar o lupta mai grea, mai subtila si mai vicleana este lupta ce se poarta de catre vrajmas din interior, lupta care cauta sa intineze imaginea Bisericii: trup a lui Hristos. Aici facem referire directa la acei frati care o data ajunsi la demnitatea si slujirea de preot uita cui slujesc si mai ales cum sa slujeasca, folosindu-se adesea de practici neortodoxe, care nu respecta nici un tipic bisericesc sau randuieli facute de Sfintii Parinti, scotand din slujbe parti esentiale si adaugand altele care nu existau inainte, inventand ei anumite slujbe si randuieli. Pe langa toate aceste nereguli grave, de ordin tipiconal, Biserica trebuie se confrunta si cu impedimente la Taina Preotiei, sau cea a Cununiei, cu problemele canonice ale clerului, cu preotii pravilari, preotii cu leac, si multi altii asemenea lor care produc sminteala in popor si necinstesc demnitatea si slujirea preoteasca.
II. Tratarea temei
1. Practici neortodoxe si devieri de la randuiala liturgica. Exemple.
Pentru o mai buna sistematizare a continutului. In cele ce urmeaza vom incerca sa le impartim in doua categorii: Devieri si inovatii in cadrul Sfintei Liturghii si Devieri si inovatii in cadrul savarsirii Sfintelor Taine si Ierurgii.
1.1. In cadrul Sfintei Liturghii exista numeroase abateri tipiconale, ca de exemplu:
-Obiceiul sporadic al unor preoti slujitori de a da Binecuvantarea Mare nu numai cu Sfanta Evanghelie ci si cu Sfanta Cruce, este totusi un gest care nu impieteaza cu nimic actul liturgic in sine, deoarece Sfanta Liturghie reproduce in mod sacramental roadele Crucii si ale Invierii, insa, intrucat acest fapt este sugerat in chip simbolic prin insemnarea crucisa cu Sfanta Evanghelie deasupra Sfantului Antimis, consideram ca intrebuintarea Sfintei Cruci in acest moment nu este necesara.
-La majoritatea bisericilor de mir la antifonul al III-lea se canta Fericirile asa cum prevede randuiala tipiconala, iar la unele, in loc de Fericiri, se canta Aparatoare Doamna. Practica aceasta este o inovatie, deoarece, in mod corect si absolut, trebuie sa se cante stihurile Fericirilor care ne amintesc de continutul Predicii de pe munte a Mantuitorului, de la Matei V, fiindca in prima ei parte, Sfanta Liturghie innoieste in fata ochilor nostri sufletesti activitatea didactica sau invatatoreasca a Domnului nostru Iisus Hristos. Exceptie de la aceasta regula fac zilele Praznicelor Imparatesti cand avem Antifoane speciale iar in loc de Fericiri se canta Troparul Praznicului de trei ori.
-Omiterea Ecteniei Catehumenilor ingaduita uneori cu acordul episcopului locului este o practica ce nu desfiinteaza structura randuielii Sfintei Liturghii, tinand cont de faptul ca aceasta ectenie a fost introdusa cu precadere pentru catehumenii din primele veacuri crestine care erau initiati si instruiti pentru primirea Tainei Sfantului Botez. Din punctul meu de vedere, consider ca aceasta ectenie trebuie mentinuta in randuiala Liturghiei, in primul rand, pentru faptul ca ea reprezinta un document care certifica si atesta existenta institutiei catehumenatului ce a avut un rol prioritar in viata Bisericii si in al doilea rand, pentru faptul ca in contextul lumii de astazi exista o cifra numerica impresionanta de oameni necrestinati pentru care suntem datori sa ne rugam ca Bunul Dumnezeu "sa-i uneasca (prin Botez) cu Sfanta Sa soborniceasca si apostoleasca Biserica".
-La bisericile de manastire, dupa Vohodul Mic cu Sfanta Evanghelie se canta Troparul si Condacul hramului si al Condacul zilei. La bisericile de enorie, dn pacate s-a renuntat de mult la aceasta regula din economie de timp.
-O alta practica inadmisibila este si obiceiul unor preoti de a citi nominal pomelnicele la Vohodul Mare, in momentul iesirii cu Cinstitele Daruri. Pomenirea generala a celor vii si a celor morti se face in cadrul savarsirii Sfintei Proscomidii, dupa citirea rugaciunilor pentru vii sipentru morti, cand se scot miride pentru ambele categorii de credinciosi inscrisi pe pomelnice.
-Tot in momentul intonarii imnului Heruvimic s-a incetatenit obiceiul inaltarii mainilor de catre preotii liturghisitori atunci cand rostesc intreit-textul liturgic al acestui imn. Acest uz generalizat aproape integral in cuprinsul Patriarhiei Romane nu este mentionat in nici un manual de Tipic si nici in cartile de slujba. Ultima editie a Liturghierului, chiar specifica faptul ca se rosteste de trei ori in taina continutul cantarii Heruvimice insotit de cate o inchinaciune, insa "fara sa se ridice mainile". Ridicarea mainilor nu si-ar avea rostul in acest caz, caci este un gest de invocare corespunzator momentului Epiclezei, insa, daca totusi se practica dintr-un sentiment de evlavie, acest act liturgic nu constituie o abatere grava de la regula tipizata in asa fel incat sa fie combatut cu vehementa si inlaturat. Ridicarea mainilor este un gest de rugaciune, care completeaza taina.
-O alta divergenta liturgica ce tine atat de forma cultica exterioara, cat si de continut sau fond este cea legata de formula de binecuvantare a anafurei, adica a particelelor de paine rezultate din taierea celor cinci prescuri care au fost intrebuintate la Proscomidie, precum si a altor prescuri oferite de credinciosi la Sfantul Altar odata cu aducerea pomelnicelor de vii si de morti. Dupa cum se stie, in ultimele editii ale Liturghierului a fost introdusa o formula noua de binecuvantare a anafurei, deosebita de cea adecvata, care nu exprima concret simbolismul si semnificatia anafurei. Unii preoti care folosesc Liturghiere romanesti incepand cu editia anului 1987, s-au obisnuit cu aceasta formula : "Binecuvantata este anafura sfintilor Tai, Doamne, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor", iar cei mai varstnici rostesc in continuare vechea formula intrata de mult in uzul liturgic, care este mult mai corecta, mai completa si mai sugestiva, intrucat cuprinde termenul consacrat de invocare a lucrarii dumnezeiesti si exprima clar sensul si rolul anafurei, adica acela de a fi "antidoron", adica in loc de dar. In noua editie a Liturghierului tiparit in anul 2000, imbunatatit, apare in formularul liturgic vechea formula: "Pentru rugaciunile Prea Sfintei Maicii Tale, Doamne Iisuse Hristoase, binecuvinteaza painea aceasta, ce se va da in locul Sfintelor Tale Taine totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor" .
-O alta practica liturgica ce nu se respecta in unanimitate de catre slujitorii altarului este cea legata de ritualul impartasirii credinciosilor. Potrivit instructiunilor liturgice prevazute in Liturghier si consemnate de Tipic, credinciosii se impartasesc din particelele NI si KA, caci dupa ruperea Sfantului Agnet in cele patru parti si dispunerea lor crucisa pe sfantul disc, particica IIS din latura de sus se pune in sfantul potir pentru a semnifica unitatea nedespartita a Trupului si a Sangelui Euharistic, particica din latura de jos a Sfantului Disc, care poarta initiala HR este destinata pentru impartasirea preotului liturghisitor. Cele doua particele, NI si Ka, sunt rezervate pentru Impartasirea credinciosilor. Aceste doua particele mai inchipuie si bratele crucii si mainile intinse ale Domnului Rastignit cu care cheama sau atrage la El lumea, unind astfel in El Insusi pe unii cu altii . Sfantul Atanasie cel Mare ne prezinta foarte sugestiv si graitor aceasta analogie: "Daca moartea Domnului era o rascumparare pentru toti si daca prin moartea Lui disparea zidul cel din mijloc al despartirii si avea loc chemarea neamurilor, cum ne-ar fi putut chema El decat fiind crucificat? Iar chemarea se face cu mainile intinse. Cineva nu moare cu mainile intinse decat pe cruce. Cu mainile intinse in semn de chemare. Se cuvenea deci ca Domnul sa moara pe Cruce intinzandu-si mainile, pentru ca printr-una sa atraga pe vechiul popor al lui Israel, iar prin cealalta pe pagani, reunindu-i pe unii cu altii in El Insusi". Intemeiata pe motivatia acestei semnificatii dogmatico-simbolice, Biserica a randuit ca din particelele NI siKA sa se impartaseasca credinciosii laici. Cand preotul are de impartasit credinciosi, el este dator sa sfarame pe Sfantul Disc cu Sfanta Copie, aceste particele, in farame mici, astfel incat, acestea sa corespunda cu numarul credinciosilor pe care ii are de Impartasit. Dupa aceasta le toarna in Sfantul Potir zicand: "Invierea lui Hristos....", si luand Sfantul Potir impreuna cu Lingurita si Procovatul, iese pe solee in fata Usilor Imparatesti cheama credinciosii la Impartasire, zicand: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati". Indicatile din Liturghier mentioneaza clar ca "particica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si celelalte, care mai sunt pe Sfantul Disc pentru cele noua cete, precum si pentru vii si morti, se lasa pe Sfantul Disc, pana ce se vor Cumineca toti credinciosii, ca nu cumva, amestecandu-se cu partile din Sfantul Trup, sa se intample a Impartasi dintr-insele pe cineva, din nebagare de seama". In praticica, foarte multi preoti obisnuiesc sa toarne in Sfantul Potir absolut toate particelele de pe Sfantul Disc. Impartasind astfel credinciosii, preotul face o mare greseala fiind aproape imposobil si inevitabil ca in clipa cand se ia cu lingurinta din NI si KA sa nu se ia si cateva miride de la vii sau de morti sau o particica din cele consacrate in cinstea celor noua cete ceresti, fapt care este inadmisibil din punct de vedere canonic si liturgic.
-Mai amintesc aici ca abateri foarte grave urmatoarele: savarsirea Sfintei Liturghi de catre preot fara a citi inainte Canonul Sfintei Impartasanii, fara nici un fel de pregatire, sau fara a fi imbracat toate vesmintele, sau fara a se fi spovedit de foarte mult timp, sau fara a citi rugaciunile din timpul Sfintei Liturghii, sau ce mi se pare mult mai grav, fara a folisi vin si prescuri, preotul nepunand nimic in Sfantul Potir, practic Liturghia devenind un fel de spectacol, fara Epicleza, fara Impartasire.
1.2 In cadrul savarsirii Sfintelor Taine si Ierurgii avem numeroase inovatii si abateri tipiconale cum ar fi:
-Botezul copiilor avortati, savarsit de unii preoti in ziua Sfantului Ioan. Este una din cele mai oribile si mai condamnabile practici, pentru ca Sfintele Taine se administreaza numai persoanelor care sunt in viata, numai acestea avand nevoie de Harul pe care il mijlocesc aceste lucrari sfinte. Daca Biserica nu admite nici macar oficierea slujbei inmormantarii copiilor avortati sau lepadati fara voie, cum ar putea ingadui oficierea Tainei Botezului copiilor avortati? In primul rand Taina Sfantului Botez nu se poate adminstra decat in prezenta persoanei umane, careia i se oficiaza slujba. Persoana respectiva, fie ca este prunc, fie ca este matur, dobandeste o conditie harica, i se sterge pacatul stramosesc sau pacatele proprii, iar din punct de vedere dogmatic si canonic, devine membru spiritual al Bisericii, "madular cinstit" al trupului lui Hristos. In lipsa persoanei, ce rost si ce efect ar mai avea Taina Sfantului Botez? Se subintelege, ca slujba in sine, inventata de anumiti preoti, nu este identica cu randuiala Tainei Botezului, ci este o improvizatie si o abatere liturgica grava si aberanta iar unde se practica trebuie combatuta si inlaturata cu desavarsire.
-O oarecare lipsa de concordanta in raport cu regulile tipiconale si randuielile liturgice mai persista inca astazi in practica Tainei Sfintei Spovedanii. Mai sunt anumiti preoti care fac Spovedania numai cu Epitrahilul, lucru incompatibil cu insemnatatea Tainei. Pentru savarsirea Tainei Marturisirii, Molitfelnicul impune preotului imbracarea "in toate vesmintele preotesti" si, chiar daca s-ar ivi o situatie neprevazuta sa fie silit de imprejurari sau constrans de timp : fara epitrahil si felon sa nu indrazneasca a marturisi , mai ales atunci cand oficiaza Sfanta Taina in biserica, pentru a pastra atmosfera de solemnitate in care se cuvine sa se oficieze aceast Taina, atat de importanta pentru viata religioasa a credinciosilor. In Epitrahil, nu ii este permis preotului sa oficieze Sfanta Taina decat in cazuri extrem de rare, cum ar fi de pilda: pe campul de lupta sau in penitenciar etc.
-In practica, foarte multi preoti rostesc Rugaciunea dezlegare chiar penitentilor care au comis pacate grave, desi le dau canon si le interzic o perioada de timp sa se Impartaseasca. In mod normal, potrivit randuielilor Sfintilor Parinti si dispozitiilor Sfintelor Canoane, celor vinovati de pacate grele, care nu pot fi admisi la Impartasire, si li se impune canon de pocainta, nu li se acorda dezlegarea. Deci, acestora nu li se rosteste formula "Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu iubirea Sa de oameni, sa te ierte pe tine...", ci in locul acestei formule obisnuite de dezlegare, Molitfelnicul prevede o alta formula, sfatuind astfel pe duhovnic: "Fiule, atatia ani poruncesc dumnezeiestii Parinti sa nu te Impartasesti" , formula care se refera exclusiv la oprirea Impartasirii cu Sfintele Taine si care conditioneaza iertarea pacatelor de aceasta oprire, pana la indeplinirea canonului in limita de timp fixata de duhovnic. Ideal ar fi ca cel canonisit sa nu-si paraseasca duhovnicul, mergand la altul, cu speranta si increderea ca acesta va proceda cu mai multa clementa si ii va acorda incuviintarea de a se Impartasi. Nici un duhovnic nu are dreptul sa dezlege ceea ce a legat alt duhovnic, atata timp cat acesta este in viata. Cel canonisit este indatorat sa pastreze neintrerupta legatura cu duhovnicul, sa duca la indeplinire epitemiile si sfaturile recomandate de parintele sau sufletesc, sa rupa definitiv legatura cu pacatele savarsite inainte de spovedanie, sa faca o pocainta sincera si completa si sa se marturiseasca regulat in cele patru posturi de peste an. In asemenea cazuri, cand penitentul vine din nou sa se spovedeasca si duhovnicul constata ca s-a indreptat si nu a mai repetat pacatele savarsite anterior, ii rosteste Rugaciunea de dezlegare, in virtutea careia, i se iarta pacatele savarsite de la ultima spovedanie pana in prezent, cand s-a infatisat din nou in scaunul marturisirii. Iertarea pacatelor grele, pentru care a primit canonisirea, o obtine numai dupa expirarea termenului de pocainta si implinirea corecta a canonului de pocainta. Canoanele mai pot fi adaptate si indulcite, de la caz la caz, tinand cont de gravitatea pacatului, de posibilitatea indeplinirii pocaintei, de intensitatea si sinceritatea caintei si a dorintei de indreptare, de varsta, conditie sociala etc.
Foarte gresit procedeaza acei preoti, care, in loc sa dea credinciosilor ce se spovedesc canoane duhovnicesti, ii obliga sa cumpere lumanari, pentru a-si regla bugetul parohiei, uitand de cel mai esential si elementar lucru, ca orice canon sau epitimie data penitentului are prin excelenta un rol pedagogic-educativ si redresare morala, ori vanzarea lumanarilor nu produce o innoire si transformare sufleteasca a vietii credinciosilor.
De asemenea foarte grava este spovedania in grup pe care o fac unii preoti, Molitfelnicul spunand foarte clar, ca preotul trebuie saai cheme pe credinciosi pe rand.
-La capitolul Impartasirii exista divergente in practica, in sensul ca unii preoti recomanda deasa Impartasire iar altii rara Impartasire. Primirea Sfintei Impartasanii nu este conditionata de intervale de timp sau de anumite sarbatori, ci de dispozitia interioara si curatia sufleteasca cu care ne prezentam sa gustam din "painea cea cereasca si paharul vietii". Biserica noastra Ortodoxa a adoptat o pozitie de echilibru in aceasta privinta, a ingaduit si posibilitatea Impartasirii regulate a celor ce cu buna credinta, cu cuget curat, cu smerenie si cu evlavie si cuviinta crestineasca se pregatesc sa primeasca margaritarul cel prea cinstit al Trupului si Sangelui lui Hristos. Astfel cei are duc o viata curata, implinind poruncile lui Dumnezeu, se pot impartasii mai des cu binecuvantarea duhovnicului. La fel si copii ar trebui obisnuiti sa se apropie cat mai des de Sfantul Potir, cu frica si cu credinta, cei mai marisori trebuie incurajati si obisnuiti de preot sa se spovedeasca si sa participle regulat la toate slujbele bisericii, iar pentru cei mai mici dintre ei, este recomandat sa se impartaseasca cel putin la 40 de zile. Este foarte dureros ca in multe biserici, nu se impartaseste nimeni la Sfanta Liturghie, de fapt aceste fiind scopul suprem al savarsirii ei.
-In ritul Tainelor s-au mai inregistrat si alte practici si inovatii individuale, unele neconforme cu traditia liturgica si regula tipiconala, iar altele izvorate dintr-un exces de evlavie sau pietism exagerat. Cele mai multe dintre ele le intalnim frecvent la Taina Sfantului Maslu. In timpul oficierii acestei Taine, unii credinciosi intind in fata preotilor haine, prosoape si lenjerie de corp (ale membrilor absenti ai familiilor lor), pentru a fi unse cu untdelemn sfintit si preotii slujitori admit si chiar incurajeaza asemenea obicei susceptibil de pericolul alunecarii pe panta unui empirism magic sau a minimalizarii Tainei prin coborarea acesteia la nivelul ierurgiilor sau a confundarii ei cu cele mai obisnuite slujbe: molitfe dezlegari, binecuvantari, sfestanii etc. Sfinte Taine se administreaza numai persoanelor prezente la oficierea lor si care beneficiaza de roadele si efectele Tainelor si nu prin substituiri cu alte persoane umane sau obiecte neinsufletite, pentru a nu se ajunge la parodierea lucrarilor de cult. Savarsirea Maslului pe haine, pe motiv ca persoana nu poate sau nu doreste sa vina la biserica, nu este compatibila cu demnitatea si functionalitatea Tainei, care trebuie sa-si pastreze importanta si caracterul ei sacramental, ca Taina de exceptie in viata credinciosilor. Biserica a dispus ca in conditii normale aceasta Sfanta Taina sa se oficieze intr-un cadru solemn cu prezenta a sapte preoti si numai in mod cu totul exceptional, cand nu poate fi gasit un al doilea preot, se admite, ca un pogoramant, sa se savarseasca de catre un singur preot. Tot legat de Taina Sfantului Maslu este si practica deschiderii si citirii Sfintei Evanghelii, inainte de otpustul slujbei, dupa cea de-a saptea rugaciune si ungere a bolnavului cu untdelemn sfintit. Potrivit randuielii prescrise in Molitfelnic sau Aghiasmatar, dupa citirea celor sapte grupe de texte liturgice (Apostol, Evanghelie, ectenie intreita prescurtata, rugaciune pentru bolnav si ungerea acestuia insotita de citirea rugaciunii de tamaduire preotul protos: "ia Sfanta Evanghelie, o da bolnavului sa o sarute si apoi o deschide el insusi" , dupa care o aseaza cu fata in jos peste capul bolnavului, si punand deasupra ei Molitfelnicul, citeste din el a opta rugaciune: "Imparate Sfinte, indurate si mult-Milostive...". Deci, deschiderea Sfintei Evanghelii se face de catre preot si nu de catre bolnav, asa cum in mod gresit procedeaza unii preoti. Insa ceea ce este si mai grav si condamnabil in acelasi timp este faptul ca foarte multi preoti citesc aceasta Evanghelie si lucrul acesta genereaza cultivarea si raspandirea a tot felul de superstitii, caci in functie de continutul pericopei evanghelice se nasc in randurile credinciosilor tot felul de interpretari si preziceri eronate referitoare la soarta lor care poate fi favorabila sau nefavorabila raport cu explicatia puerila si nefundamentata care si-o insusesc ei. Pentru a nu compromite doctrina si slujirea liturgica ortodoxa, banalizand Taina in asa masura, incat cei mai putini initiati sa identifice, din ignoranta, ritul liturgic cu magia sau ghicitoria, este bine si de folos sa se dezradacineze asmenea obiceiuri paganesti, neconforme cu spiritul traditiei si invataturii Sfintei noastre Biserici. Aceasta inovatie extraliturgica extinsa si practicata in afara programului de slujba de catre preotii lipsiti de convingeri religioase temeinice, care incearca sa transforme slujirea sfanta a preotiei intr-un mijloc de castig urat, trebuie combatuta cu vehementa pentru a nu denatura fiinta si caracterul cultului divin public ortodox, care nu are nimic comun cu practicile oculte si superstitioase. Preotul este savarsitor si interpret al cultului si in calitatea sa de slujitor al Bisericii lui Hristos si "iconom al tainelor Lui" , trebuie sa se fereasca de innoiri, schimbari si inventii personale, sa le starpeasca la vreme, sa le evite pe cat ii sta in putinta si sa ramana fidel dreptarului sfant al Ortodoxiei. Nu trebuie speculata credulitatea si naivitatea credinciosilor in scopuri lucrative si meschine, ci trebuie intensificata activitatea catehetica, explicand acestora tainele cultului, indepartandu-i de practicile anormale si lamurindu-le adevarurile fundamentale ale credintei noastre crestine, pentru a face din ei "madulare" cinstite ale Bisericii lui Hristos si participanti activi si constienti la riturile si serviciile noastre liturgice.
-La oficierea Tainei Sfintei Cununii nu s-au semnalat abateri de la regula tipiconala si de la practica liturgica traditionala a Bisericii Ortodoxe. Exista mai ales in Moldova, frumosul obicei crestinesc, ca mirii sa-si aleaga un sfant ca patron si ocrotitor al caminului lor familial. Tot in legatura cu slujba Cununiei exista obiceiul destul de raspandit, dar nu generalizat, ca sotii sa-si serbeze intr-un cadru festiv si religios, asa zisa nunta de argint, nunta de aur sau nunta de diamant, adica aniversarea a 25 de ani, 50 de ani, respectiv 75 de ani de la incheierea casatoriei. Cu acest prilej, preotul savarseste: Randuiala slujbei de multumire pentru toata facerea de bine primita de la Dumnezeu
-In ritul sfintelor ierurgii exista cateva practici locale si regionale dezvoltate sub impulsul cerintelor si nevoilor religioase ale credinciosilor din anumite zone ale tarii cu un specific de viata spirituala deosebit. Dintre aceste practici amintim: savarsirea slujbei Agheasrnei Mari la malul apei, potrivit obiceiului traditional al locului si aruncarea crucii de gheata in apa, stropirea crucis cu vin sau cu agheasma a trupului mortului si a sicriului asa cum se practica in unele locuri in nordul Moldovei siin Ardeal
-Tot legat de contextul ierurgiilor mai sunt si situatii si imprejurari cand credinciosii solicita binecuvantarea unor obiecte de uz obstesc, cum ar fi de pilda sfintirea autoturismelor pentru a fi ferite de primejdii pe parcursul calatoriilor. In Molitfelnic nu se gasesc rugaciuni si randuieli consacrate pentru asemenea situatii si, in astfel de cazuri, preotii oficianti sunt nevoiti sa improvizeze sau sa adapteze ad-hoc pe cele existente care se potrivesc starii de fapt in care sunt nevoiti sa-i deserveasca pe credinciosi. Aceste compilatii, adaptari si prelucrari trebuie sa respecte spiritul adevaratei traditii liturgice a Bisericii noastre Ortodoxe.
Mai amintim la acest capitol legat de ierurgii in randul abaterilor grave: slujirea fara reverenda si purtarea vesmintelor preotesti direct peste hainele civile, incurajarea unor traditii locale de sorginte pagana ce incurajeaza superstitiile ca de exemplu: ruperea panzei ce acopera trupul mortului in dreptul fetei, pentru ca sa iasa sufletul, pastrarea unor bucati din aceeasi panza, cu care mai tarziu familia se va afuma ca sa scape de urat, sau pastrarea legaturilor de la maini si picioare, trecerea gainii peste sicriu, aruncarea banilor in groapa, aruncarea pamantului de la groapa in san, baterea unui cui de lemn in inima mortului si asa mai departe. Mai amintim aici si obiceiul specific zonei Moldova, de a dezgropa mortii la 7 ani, obicei care nu isi are nici o baza in tipicul ortodox sau cartile de slujba, prilej cu care familia practic reface tot ritualul de ingropare.
In realitate, in spatele acesto inovatii si devieri sta un singur lucru, dorinta unor preoti de a dobandi castiguri materiale, mai presus de cele duhovnicesti.
2. Preotii pravilari, preotii cu leac, Molitvele Sfantului Vasile
"Casa Mea, casa de rugaciune se va chema, iar voi o faceti pestera de talhari
Pentru aceasta categorie de slujitori, am lasat un capitol aparte pentru ca se incadreaza in randul abaterilor cele mai grave, care produc credinciosilor adevarate traume duhovnicesti.
Pravilarii, sau cei care deschid cartea, au ajuns sa transforme slujirea lui Dumnezeu in vrajitorie, ghicitorie, reusind sa insele multa lume, cum ca ceea ce fac ei este bine, pentru ca ei sunt preoti slujitori. La aceasta vom raspunde urmatoarele: Si Iuda a fost unul dintre apostoli. Astfel, oamenii ajunsi in situatii critice, in necazuri mari, merg la astfel de preoti, crezand ca Dumnezeu ii va ajuta si le va implini cererile mai repede, confundandu-i pe acestia cu slujitorii lui Dumnezeu. Astfel bietii oameni ajung sa li se deschida cartea, si sa li se ghiceasca, sa li se spuna vrute si nevrute, bagand spaima in ei. In acelasi timp li se spune ca daca vor face tot ce li se zice, va fi bine si vor scapa de toate necazurile. Aproape la toti li se da acelasi diagnostic: suferiti din pricina vrajilor si a farmecelor. Si de aici incepe calvarul bietilor oameni, care pe langa faptul ca pierd foarte multi bani, sunt indrumati sa faca niste lucruri despre care bunul simt ma opreste sa le scriu, lucruri cu totul straine de Dumnezeu, cu adevarat diavolesti. Mai exista o categorie de oameni care vin la pravilari, pe langa cei cu necazuri mari, mai vin cei care doresc sa se razbune pe un apropiat al lor, pe care poarta ura. Bineinteles ca si pentru acestia pravilarii au solutii mestesiugite de ei, care cu siguranta vor prinde, bineinteles contra unei sume de bani.
Mult rau produc acesti oameni care ar trebui caterisiti numaidecat de catre episcopul locului, dupa Sfintele Canoane. Foarte grava este situatia cand forurile superioare stiu de ei si nu iau nici o masura, lasandu-i sa-si continue lucrarea draceasca. Sunt o rusine pentru noi si Biserica lui Hristos.
Iata un cuvant de la Cuviosul Paisie Aghoritul: in timp ce noi, citind Psaltirea, chemam ajutorul lui Dumnezeu si primim Harul dumnezeiesc, aceia, prin felul in care o folosesc, il jignesc pe Dumnezeu, leapada Harul dumnezeiesc si astfel fac hatarul diavolilor.
Molitvele Sfantului Vasile
Scrise de Sfantul Vasile cel Mare, molitvele lui sunt de fapt rugaciuni de exorcizare, foarte puternice, care se pot citi in fiecare an pe data de 1 Ianuarie, ziua in care se praznuieste sfantul, si se oficiaza si Liturghia lui. In aceasta zi preotii care doresc pot sa citeasca aceste molitve.
In rest aceste molitve se citesc pentru cei care patimesc din pricina diavolului, pentru cei stapaniti de duhuri necurate. Este o mare greseala sa se citeasca oricui si pentru orice pricina aceste molitve, dar si fara o pregatire in prealabil. Dar de multe ori in spatele acestei practici se ascunde dorinta de a obtine castiguri materiale si atunci situatia este cu atat mai grava.
Iata ce spune cuviosul Paisie Aghioritul: Unii preoti aduna si pe cei ce au diavol si pe altii care au vreo boala si le citesc tuturor la un loc exorcisme. Unul avea parkinson si ii citeau exorcisme exorcismele trebuie sa se citeasca cu durere, cu smerenie, iar nu cu mandrie. Atunci cand preotii citesc cu voce tare si cu mandrie Iesi duhule necurate! Diavolul se salbaticeste se manie si poate exploata egoismul celui indracit, spunandu-i: Ia uite, te face de ras inaintea lumii! Ia si da-i cateva popii astuia!, si atunci cel indracit incepe sa-l bata pe preot. Si astfel nu fuge diavolul ci fuge parintele cu molitfelnicul. O data un preot a spus unui indracit: Iti poruncesc, duhule necurat, sa pleci din omul acesta! Ei, pentru ca mi-ai poruncit, nu plec.
3. Preotii cu impedimente canonice
Preotul in parohie sa este apostolul satului, randuit sa slujeasca cele sfinte si sa vesteasca Sfanta Evanghelie. Mantuirea preotului depinde in primul rand, mai ales, de cate suflete aduce la pocainta si cate suflete pierde prin sminteala, prin nepasare si lipsa de invatatura. Un preot devotat lui Hristos este o faclie nestinsa pentru Biserica. El trebuie sa aiba o viata duhovniceasca exemplara, sa aiba o familie model, sotia lui sa fie evlavioasa si smerita, iubitoare de rugaciune, o mama duhovniceasca pentru credinciosii din parohie. Preotul daca nu iubeste rugaciunea si Biserica nu poate sa fie un preot bun. El mai trebuie sa fie milostiv, neiubitor de averi, smerit, bland impaciuitor, drept judecator si sa locuiasca in parohie .
Iata cam asa ar trebui sa fie preotul lui Dumnezeu, din pacate putini au aceste calitati. Astfel ajungem sa tratam o alta problema a Bisericii noastre:preotii cu impedimente canonice.
Mai intai trebuie sa spunem ca cei ce candideaza la hirotonie trebuie sa implineasca urmatoarele conditii principale: sa aiba o viata duhovniceasca aleasa. Sa fie sanatos la trup, sa nu aiba infirmitati, atat la trup cat si la suflet, la vorbire si la minte, trebuie sa mai aiba recomandare din partea duhovnicului, trebuie sa duca viata curata inca din copilarie, in desavarsita feciorie atat el cat si cea care ii va fi sotie. Altfel sfintele canoane opresc de la hirotonie, pentru cazuri deosebite cel care hotaraste este episcopul. Daca dupa casatorie sotie preotului moare, preotul nu mai are voie sa se recasatoreasca, daca face acest lucru nu mai poate avea preotie lucratoare, fiind oprit de la savarsirea celor sfinte . Astazi multi preoti au acest impediment canonic, multi despartindu-se de sotiile lor si recasatorindu-se, sau si mai grav traind in concubinaj. O alta problema majora este cea legata de preotii care nu locuiesc in parohie si fac naveta, acestia nu vor putea sa faca niciodata o pastoratie adevarata, iar credinciosii il vor simti mereu ca pe un intrus, sau in cel mai bun caz ca pe un musafir. Multa sminteala aduc astazi preotii care sunt stapaniti de patimi grele, pe care toti le cunosc, cum ar fi de exemplu: desfraul, betia, fumatul, jocuri de noroc Acestia pierd puterea cuvantului propovaduit, fiind dea dreptul penibili atunci cand de la amvon indeamna poporul: sa nu fie desfranati, sa nu bea, sa nu fumeze. Toti acestia din pacate ponegresc imaginea Bisericii Dreptmaritoare si a slujitorilor ei.
4. Solutia ce se desprinde din scrierile Sfantului Vasile cel Mare
Curatiti dar Biserica, izgonindu-i pe cei nevrednici dintr-insa.
Canonul 89 al Sfantului Vasile cel Mare
Opera Sfantului Vasile este vasta, si cei care o studiaza pot sa gaseasca raspuns si solutii la numeroase probleme, cum sunt si cele pe care le-am prezentat pana acum, opera marelui sfant fiind la fel de actuala ca si in secolul al IV-lea.
Mai intai sa ne aplecam asupra canoanelor sfantului ierarh din Capadocia, care cauta sa reglementeze aceste abateri, si in acelasi timp mi se pare mult mai interesant sa urmarim ce epitemii randuieste Sfantul Vasile cel Mare pentru cei ce au alunecat de la calea cea dreapta.
- diaconul ce a curvit dupa diaconie, va fi lepadat de la diaconie, iar fiind impins la locul mirenilor
- curviile caninicilor sa nu se socoteasca intru nunta, ci prin tot chipul sa se rupa impreunarea lor. Ca aceasta si Bisericii este de folos spre intarire, si ereticilor nu le va da apucare asupra noastra, cum ca prin via de a pacatui tragem catre noi acest canon randuieste ca daca cei ierositi, fie ei clerici, sau monahi, ar curvi cu vreo fata, sa nu se ierte de episcop, nici sa nu se cunune, nici sa ramana impreuna
- stricatorii de parte barbateasca, si stricatorii de vite, si ucigasii, si fermecatorii, si preacurvarii, si idolatri, sunt vrednici de aceeasi osanda , vedeti cum Sfantul Vasile cel Mare pune pe aceeasi treapta pe ucigas cu fermecatorul, ca unul ce cheama pe diavoli, randuind pentru ei 30 de ani de pocainta
- pe digami,i-au oprit cu totul de la slujire , iata ce spune referitor la clericii recasatoriti, scurt si la obiect citand Canonul 17 Apostolesc
- pentru prezbiterul ce din nestiinta s-a alunecat la nunta nelegiuita, am hotarat cele ce trebuia, adica sa se impartaseasca de sedere, iar de celelalte lucrari sa se departeze. Ca destul este unuia ca acesta iertarea
- Clericii cei ce au pacatuit de moarte, se pogoara din treapta, iar de impartasirea mirenilor nu se opresc , acest canon este preluat intocmai de la canonul 93 de la Sinodul VI
- cel ce spune vrajitorii ori fermecatorii se va iconomisi cu timpul ucigasului, iconomisindu-se asa, precum s-a vadit pe sine-si in fiecare pacat
- Diaconul spurcandu-se cu buzele, si marturisindu-se ca pana la aceasta a pacatuit, se va opri de Litrghie aceasta-si insa si prezbiterul
- cel ce se da pe sine-si vrajitorilor, sau unora ca acestora, dupa timpul ucigasilor si el se va canonisi canonul se refera atat la cei ce se ocupa cu astfel de lucruri cat si la cei ce merg la ei
- cei ce se vrajesc, si obiceiurilor paganesti urmeaza, sau in casele lor baga pe oarecare, spre aflarea vrajilor si spre curatire, sa cada sub Canonul de 6 ani, un an tanguindu-se, si un an ascultand, si in trei ani cazand, si un an impreuna cu credinciosii stand, asa se vor primi
- Foarte ma mahneste, ca au lipsit de aici Canoanele Parintilor, si s-a izgonit toata scumpatatea din Biserici. Si ma tem nu cumva, sporind cate putin nebagarea de seama aceasta, sa vina in cea desavarsita tulburare lucrurile prezbiterilor si diaconilor ati dat voie, pe oricare ar voi, fara sa se cerceteze viatapentru aceasta cu adevarat multi slujitori se numara in fiecare sat, iar vrednic de slujirea Altarului niciunul cei mai multi de frica recrutatiei se dau pe sine-si slujbei, de nevoie Curatiti dar Biserica, izgonindu-i pe cei nevrednici dintr-insa.
-unii din voi luati bani de la cei ce se hirotonesc, si ca acoperiti (lucrul) cu nume de buna cinstire de Dumnezeu rogu-ma dar, acest venit, iar mai bine a zice, introducerea cea spre gheena, lepadati-o. si nu spurcandu-va mainile cu acest fel de laturi sa va faceti nevrednici de a savarsi Sfintele Tainenici iarasi lui Iuda sa-i urmati (Matei 27,5),pentru castig vanzand a doua oara pe Cel ce o data S-a Rastignit pentru noi.
Sfantul Vasile cel Mare, vorbeste foarte frumos despre supunere, si daca stam sa cugetam putin vom realiza cu siguranta ca toate problemele enumerate mai sus au cauza principala nesupunerea. Iata ce spune Sfantul Parinte: Se cuvine, deci, sa ravnim indeosebi supunerea sfintilor, pe care au aratat-o ei fata de Dumnezeu, daca vrem cu adevarat sa aratam supunere dupa chipul cel drept, folosind ca indestulator acest exemplu pentru cazul nostru caci ia aminte ce spune Domnul in Evanghelii, cand hotaraste supunere pentru ucenicii lui: Cine va primeste pe voi, pe Mine ma primeste si in alta parte Cel ce va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta, si cel ce s-a lepadat de voi, se leapada de Mine.
Sfantul Vasile cel Mare, spune intr-o alta regula: Cei care neglijeaza cu indrazneala voile lui Dumnezeu ca sa fie pe placul celor care asculta, facandu-se robi ei insisi acelora carora vor sa le fie pe plac, cad de sub stapanirea Domnului, iata, cu alte cuvinte cum suntem de indemnati ca mereu sa cautam sa fim bineplacuti lui Dumnezeu, chiar daca aceasta inseamna sa nu facem pe plac oamenilor. Preotii care se confrunta cu situatii mai deosebite in parohii, unde credinciosii pot cauta sa impuna anumite traditii locale, care nu au nimic cu Sfanta Traditie si invatatura Bisericii noastre, sa fie categorici si de neclintiti in hotararea de a indrepta lucrurile, caci altfel, dupa cuvintele Sfantului Vasile cel Mare, vom ajunge sa-L lasam pe Dumnezeu de stapan, facandu-ne robi oamenilor. Caci acela care nu umbla dupa onoruri omenesti si nu se fereste de a mustra pe cei ce pacatuiesc, ca sa le fie placut si drag, ci lucreaza in realitate din iubire nu va voi sa vicleneasca adevarul.
Sfantul Vasile cel Mare, prin opera sa se dovedeste a fi un parinte foarte actual, care ofera solutii viabile, demne de urmat de catre noi, cei care traim astazi, problema este insa alta, cati dintre noi ar fi dispusi sa le urmeze?
III. Concluzii
Biserica a avut si va avea de purtat numeroase lupte, pe diferite campuri de lupta, dar credem ca va iesi mereu biruitoare si ca portile iadului nu o vor birui . Cele mai dureroase lupte sunt cele interioare, purtate de membrii clerului intre ei, din invidie, lacomie, sau lipsa de iubire, adesea lipsindu-ne unitatea si dragostea frateasca ce ar trebui sa umple sufletele noastre precum la Sfintii Apostoli, sau lupte interioare duse cu ierarhia superioara, sau chiar intre arhierei, toate avand insa cauza principala lipsa unei iubiri autentici crestinesti, lipsa smereniei, a ravnei pentru cele sfinte si dorinta arzatoare de a fi bineplacuti lui Dumnezeu.
Problemele pe care am incercat sa le prezentam in aceasta lucrare, sunt doar o mica parte si credem ca rezolvarea lor nu ar fi atat de complicata, daca ierarhii ar fi cu totii mai exigenti, mai transanti fara a se cadea totusi in extreme.
Unitatea cultului pe parcursul Patriarhiei noastre, s-ar putea rezolva lesne daca ar exista mai multa comunicare si intelegere intre membrii clerului si daca s-ar renunta o data si pentru totdeauna la acele traditii locale, care nu au nimic in comun cu Sfanta Traditie a Bisericii Ortodoxe si cu Dumnezeu.
In final as vrea sa ridic totusi doua probleme la care nu am gasit raspuns:
- De ce atunci cand ierarhia cunoaste situatii foarte grave, cu abateri majore ordin moral si tipiconal al unor preoti pe care ii pastoreste, intervine atat de greu sau chiar de loc, uneori fara macar a mustra pe cei in cauza (dau de exemplu pravilarii, pe care toti ii cunoastem, dar care continua sa-si faca lucrarea lor draceasca)?
- De ce atunci cand un preot se arata ravnitor spre cele sfinte, purtand reverenda, incercand sa savarseasca sfintele slujbe dupa tipicul lasat de Sfintii Parinti, si nu de el insusi, este mereu batjocorit de majoritatea colegilor, fiind catalogat adesea ca: exagerat, extremist, fariseu sau nebun?
Sfarsit si lui Dumnezeu Slava!