...26.10.2010

26.10.2010
Mi-ai spus cum sa fac si mi-ai spus si de ce sa fac asa... dar seara a venit in gandurile mele si am uitat de ce trebuie sa fac asa. Dar trebuia sa fac ascultare dupa cuvantul tau - chiar daca nu imi aduceai argumentele necesare, Preaiubite.
Iar acuma, imi dau seama ca imi reazam singuratatea pe framantare si zbucium. Stiu ca trebuie sa vin la intalnirea cu Tine, chiar daca e seara. Chiar daca abia te mai vad.
Mi-ai repetat de atatea ori. Mi-ai explicat de cate ori am cerut intarirea cuvintelor. Ce-a fost in mintea mea, azi? Era ziua, vedeam. Vedeam pe unde imi calca pasii, am simtit ca gresesc si totusi am dorit sa continui... Si la jumatatea drumului - m-am oprit: eram constient, fara Tine... se lasase seara, imi era rece, eram infrigurata, eram singura, ma temeam...mi-am dat seama ca te pierdusem...
Mi-am intins pe pat, sub duna calda toate gandurile...Voiam sa le alin singura, pana reveneai Tu... dar, am simtit ca tremur toata. Ce pot face fara Tine? Pot sa-mi incalzesc inima cand Tu esti Soarele? Pot sa zambesc cand tu esti Bucuria? Nu, nu pot nimic, dar atunci cand am gresit, de ce am putut?
Am primit azi daruri pamantesti, dar ce sunt ele fara Tine? Ce sunt ele fara Bucuria Ta? Nu mi-am gasit sensul in ele, erau uscate.
Cearta-ma Doamne, merit.
Dragul meu... ce sa fac acum? Cum sa fac?

"Marturie stau si norii din fereastra mea...nu stiu dar, privesc iar locul unde nu esti Tu..."