As vrea sa-ti spun...
08.09.2010
Dragul meu, ca sa iti pot scrie aceasta scrisoare - m-am ajutat de o melodie mai vesela:) Astfel, cuvintele par mai usoare de scris...
As vrea sa-ti spun atatea, dar nu stiu cu ce sa incep... caci cu orice as incepe are la baza simtamantul ca te pretuiesc cu tot sufletul. Ca ma doare daca in alte momente am crezut altfel si ca as vrea ca in launtrul inimii tale sa iti amintetsi vesnic de dragostea mea. Cum as putea sterge picaturile negre din bucata noastra de paine? Dar ma intareste gandul ca poate acele picaturi au legat frimiturile mai mult intre ele, facand ca felia de paine sa nu se risipeasca...
Aminteste-ti de optimismul meu... de zambetul meu, de copilaria cu care incercam uneori sa trec peste situatii, dar mai mult te-as ruga sa iti amintesti de dorinta de a fi cu tine... de timpul de inceput al relatiei noastre, de cununia noastra, ziua intregita a bucuriei noastre, de ziua in care am fost la spital, amandoi, doar amandoi, pt a il primi pe Andrei, iti amintesti dragul meu de seara/dimineata aceea? Cand ai fost cu totul alaturi de mine... si nu stiai cum sa ma ajuti, desii te simteai fara putere in fata durerilor mele... dragul de tine... amandoi ne-am sustinut in momentele grele ale vietii si am trecut biruitori peste ele. Iti amintesti cum se uita asistenta la noi dimineata(adica pe la 5.00 - 06.00), cand tu imi spuneai ca ma iubesti si incercai sa ma intaresti? De fapt, nu cred ca era uimita de declaratiile tale, pt ca nu le auzea pentru prima data, dar cred ca era uimita de faptul ca ai rezistat toata noaptea alaturi de mine... Stii ca pe coridor mai asteptau alte familii pentru alta colega de salon care urma sa nasca? Lor le spusese asistenta sa plece... dar pe tine te-a lasat sa ramai alaturi de mine... Ce minunat a lucrat Domnul! Desii noi eram singuri, neanconjurati de nici o ruda - dar eram cu Domnul!
Sa ii povestesti Serafimului mic de dragostea mea pentru el, pentru voi...
Sunteti dintre cele mai alese petale si asa veti ramane, chiar daca timpul va schimba trupurile noastre in vis... insa nu va putea schimba in uitare...
Cu dragoste vesnica, mami...